Fermoarul

­Fermoarul a fost inventat in 1851, cand Elias Howe a patentat un instrument cu numele complicat de “an automatic, continuos, clothing closure”, care semana cu fermoarul din ziua de azi, insa nu se inchidea foarte bine si parea inutil. Deoarece, Howe nu prea a stiut ce sa faca cu aceasta inventie, ea a ramas necunoscuta, ratand titlul de “tata al fermoarului” pe care l-ar fi putut obtine.

“Tatal fermoarului” este considerat americanul Whitcomb Judson, care a pus la punct un fermoar, care ramanea inchis, spre deosebire de acela al lui Howe care se deschidea, deoarece nu se intrepatrundeau foarte bine cele doua parti, fiind conceput pe baza unui procedeu de agatare si prindere. Ideea de fermoar i-a venit lui Judson in timp ce se uita la un prieten cu cata greutate se leaga la sireturi. Multa vreme l-a framantat gasirea unei solutii, care sa-i ajute pe oameni sa nu mai stea atata timp aplecati pentru a-si lega sireturile.

In 1914, suedezul Gideon Sundback a inventat o varianta mai buna la fermoarul lui Howe, ce seamana mai mult cu fermoarele din ziua de azi, adica fermoarul cu dintii care se intrepatrund. Initial, acesta a fost privit cu suspiciune, gasindu-i-se cusurul ca e prea excentric pentru haine sau incaltaminte. Primele produse cu fermoare din istorie au fost comandate pentru armata Americana, pentru care s-au aplicat fermoare la haine si incaltaminte.

Un inventator roman, Lucian Balan, a considerat ca fermoarul are multe calitati nedescoperite si a inventat “fermoarul multifunctional”, inventie pe care de altfel a si brevetat-o. “Fermoarul multifunctional” are prevazut un fel de contact, care produce zgomot sau lumina cand fermoarul este deschis. Acest fermoar este facut special pentru genti, pentru cazurile in care se cauta ceva in geanta pe intuneric sau pentru cazurile in care cineva incearca sa fure din geanta.

Sursa: hotcity.ro

Nasturii

Initial, nasturii au fost folositi mai mult ca ornament decat ca modalitate de prindere a hainelor. Astfel de nasturi s-au descoperit pe Valea Indusului (2000-1500 i. Ch.), in siturile arheologice din epoca bronzului din China (2000-1500 i. Ch.) si in cele din Roma Antica. Acesti nasturi erau sculptati din scoici si aveau forme geometrice si gauri, pentru a putea fi atasati pe haine.

Nasturii ce aveau rolul de a prinde hainele au aparut abia in secolul XIII, in Germania, si s-au raspandit foarte repede in toata Europa. Croiala ajustata pe corp a vesmantului medieval facea ca acesta sa nu poata fi purtat fara nasturi. Precursorii nasturilor au fost snurul, brosa sau acul, iar prin secolul al XV-lea erau la moda crosete gen “mos si baba”.

Nasturii folositi drept ornament au reaparut în perioada rococo, pe imbracamintea barbateasca. Prin 1860, mai ales la barbati, era la moda ca nasturii sa fie mascati printr-un slit fals.

O legenda interesanta spune povestea celor trei nasturi de la manecile camasilor. Se spune ca Frederic al II-lea (1740-1786), rege al Prusiei, a facut soldatilor sai uniforme noi, cu mansete albe, dar dupa o vreme a observat ca acestea se innegreau, pentru ca grenadierii se stergeau la gura cu dosul manecii. Pentru a-i dezobisnui pe soldati de acest prost obicei, regele a poruncit sa li se coasa in acel loc al manecii trei nasturi cu varfuri ascutite :)

Sursa: lovendal.net

Ochelarii de soare

Se pare ca egiptenii au folosit primii ochelarii de soare. Mai exact, un egiptean a prins in niste rame de lemn cateva spice de grau, uscate, batute cu maiul si cu iscusinta montate. Nu aveau lentile, dar cu siguranta il aparau de soare :)

A doua mentionare istorica a ochelarilor de soare este in timpul Proceselor Vrajitoriei din Salem, in 1692. Salem Times din 18 august 1692 scria ca Hazel Bones a purtat in timpul audierilor "o pereche de lentile ovale, negre, care-i acopereau ochii. Acest fapt sugera ca avea o relatie stransa cu diavolul". Un martor a marturisit ca "din fiecare lentila, la un moment dat, au zburat lilieci" :)

Si eschimosii purtau ochelari de soare. In timpul expeditiilor sale in trecatoarea Nord-Vestica, in 1853, exploratorul polar Robert J. Le Mesurier McClure a descoperit un aparat din bucati de lemn cu mici fante in ele. In jurnalul sau, el mentioneaza ca eschimosii purtau aceste aparate pentru protectie impotriva luminii ghetii si a zapezii.

In jurul anului 1752, designerul James Ayscough a inventat ochelarii cu doua randuri de balamale: un rand sustinea lentilele transparente, iar al doilea pe cele colorate intr-o nuanta mai inchisa. Ayscough credea ca lentilele transparente ofereau prea multa lumina si erau daunatoare pentru ochi. El a fost primul care a suferat folosirea culorilor verde sau albastru pentru lentile. Ochelarii conceputi de el au fost primii care semanau cu ochelarii de soare folositi astazi, dar nu erau conceputi pentru a apara ochii de soare, ci pentru a corecta anumite probleme de vedere.

In 1929, Sam Foster a vandut prima pereche de ochelari de soare Foster Grants la Woolworth. Dupa aceasta data, ochelarii de soare au devenit la moda, desi s-au lansat cu adevarat la scara larga in anii '30.

Sursa: 121.ro

Ochelarii

Puterea de marire a sticlei cu suprafata rotunjita a fost remarcata înca din Evul Mediu. Fizicianul si matematicianul arab Ibn al-Haztham ak-Hazin (965 – 1039), in Cartea opticii, scrisa în 1028, emite primele idei asupra propagarii luminii si trateaza pentru prima data problema folosirii lentilelor de cristal sau de sticla pentru marit si citit. Tot el a remarcat fenomenul persistentei imaginilor pe retina si a descris principiul care, mai târziu, a stat la baza cinematografiei.

Unii cercetatori atribuie inventia ochelarilor calugarului franciscan englez Roger Bacon (1215 – 1249) din Oxford. In jurul anului 1300, sticlarii au observat ca persoanele în vârsta vedeau mai clar obiectele daca priveau prin sticle cu suprafata convexa, iar persoanele cu miopie vedeau mai clar daca priveau prin sticle cu suprafata concava.

În 1280, Alessandro da Spina, un calugar dominican, a gasit un mod de a mari obiectele folosind doua bucati de sticla cu o anumita grosime si curbura. A avut ideea de a fixa lentilele pe rama de lemn ce statea pe nas (ochelari fara brate), iar istoria îl consemneaza pe el ca fiind inventatorul ochelarilor. De altfel, pe mormântul sau scrie „Aici se odihneste Salvino d’Armati din Florenta, inventator al ochelarilor. Fie ca Dumnezeu sa îi ierte pacatele. A.D. 1317.“

Un document din 15 iunie 1301, descoperit la Bologna, Italia, mentioneaza primele indicatii despre existenta ochelarilor - „vitros ab oculis ad legendum“. În Evul Mediu „diavolul“ era reprezentat grafic prin „besicles“, pentru a putea sa vada mai bine pacatele oamenilor.

În 1352 Thomas de Modena, un discipol al lui Giotto, a pictat primul portret cu ochelari, al cardinalului Hugh de Provence. De fapt, cardinalul a murit înainte sa fie inventati ochelarii, dar constient de eruditia subiectului sau, pictorul i-a adaugat la portretul acestuia. :)

În anul 1508, Leonardo da Vinci a descris lentilele care stau direct pe ochi - un precursor al lentilelor de contact!

Bratele ochelarilor au fost inventate abia dupa înca o jumatate de secol, respectiv în 1746.

Sursa: Univers Ingineresc

Pizza

In anul 997 e.n., termenul "pissa" a aparut in limba latina medievala, desemnand "painea plata". Incepand cu secolul XVI, limba italiata a preluat sensul de "paine plata acoperita cu branza".

De fapt, la inceput, pizza era o coca folosita de brutar doar pentru a verifica temperatura din cuptor.

Totusi, de-a lungul timplui, pizza a devenit foarte apreciata, insusi Alexandru Dumas descriind intr-una din carti diversitatea de toppinguri folosite.

In anul 1889, in onoarea Margheritei de Savoy, bucatarul napolitan Raffaele Esposito a creat "Pizza Margherita", cu rosii, mozzarella si busuioc, pentru a reprezenta cele trei culori ale steagului italian.