15.12.2008

Post-it notes


Inventarea acestor bileţelele auto-adezive au fost în totalitate rezultatul întâmplării. În 1970, Spencer Silver lucra în laboratoarele de cercetare ale companiei 3M, încercând să pună la punct un nou tip de adeziv, mai puternic. Rezultatele obţinute au fost însă exact contrare: adezivul realizat de Spencer era chiar mai slab decât toate celelalte tipuri existente în acel moment pe piaţă. Obiectele lipite cu ajutorul lui puteau fi dezlipite foarte uşor, aşa că nimeni nu ştia ce se poate face cu acest produs.
Soluţia a venit patru ani mai târziu de la Arthur Fry, un coleg de-al lui Spencer la 3M, care cânta în fiecare duminică în corul bisericii. Pentru a însemna în cartea de cântece bisericeşti paginile unde se aflau diverse imnuri, Fry folosea benzi de hârtie, care însă alunecau şi cădeau foarte uşor. De-aceea s-a gandit să aplice pe ele noul adeziv descoperit de Spencer Silver, şi aceasta s-a dovedit soluţia ideală: benzile de hârtie nu mai cădeau şi, în plus, puteau fi desprinse foarte uşor, fără să afecteze integritatea paginilor.

Niciun comentariu: